marți, 22 ianuarie 2013

Fata intunecata a inocentei


-Draga mea, am vorbit adineauri cu mama Elenei si mi-a zis ca Elena e racita si nu s-a dus la gradinita.
(Elena e fetita cu care a mai interactionat in ultima vreme)
-Daaa? Vreau si eu sa vorbesc cu Elena...
Ma gandesc ca vrea s-o consoleze ca e bolnava si sta acasa, foarte frumos din partea ei, imi zic... formez numarul si ii dau telefonul:
-Alo, Elena? Mie imi place ca esti racita...asa se intampla daca iei jucariile la copii... foarte bine, sa fii racita!
Pana sa ma dezmeticesc si sa-i smulg telefonul ...catastrofa se produsese. Elena a inceput sa planga la telefon in hohote, maica-sa ma intreba ce s-a intamplat si eu incercam printre balbaieli sa dreg busuiocul.
Mai sa fie, e timpul pentru o discutie.

joi, 17 ianuarie 2013

Internetul

"Un lucru este foarte clar: daca, stiind ceea ce stim astazi despre plasticitatea creierului, v-ati propune sa inventati un medium care sa recableze circuitele noastre mentale pe cat de rapid si de complet posibil, veti sfarsi probabil prin a proiecta ceva care arata si functioneaza foarte mult precum internetul. Nu e vorba  despre faptul ca avem tendinta de a utiliza netul cu regularitate, chiar in mod obsesiv. E vorba de faptul ca netul furnizeaza exact genul de stimuli senzoriali si cognitivi - repetitivi, intensivi, interactivi, adictivi - care s-a vazut ca produc modificari trainice si rapide in circuitele si functiile creierului.

Netul furnizeaza, de asemenea un sistem foarte rapid de raspunsuri si recompense - "intariri pozitive", in termeni psihologici - care incurajeaza repetitia actiunilor deopotriva fizice si mentale. Atunci cand facem click pe un link, primim ceva nou la care sa privim si pe care sa-l evaluam. Cand cautam un cuvant in Google, primim cat ai clipi o lista de informatii interesante , pe care sa le estimam. Atunci cand expediem un text, un instant message sau un email, primim adeseori un raspuns in cateva secunde sau minute. Atunci cand utilizam Facebook, atragem noi prieteni sau intarim legaturile cu cei mai vechi. Cand trimitem un tweet pe Twitter, castgam noi urmaritori. Cand postam ceva pe blog, primim comentarii din partea cititorilor sau linkuri din partea altor bloggeri.

Interactivitatea netului ne ofera noi instrumente puternice de a gasi informatii, de a ne exprima pe noi insine si de a conversa cu altii. Ne transforma, totodata, in cobai care apasa constant pe manete ca sa primeasca mici cocoloase de hrana sociala sau intelectuala

Utilizarea internetului implica multe paradoxuri, dar unul care promite sa aiba cea mai mare influenta pe termen lung asupra modului in care gandim este urmatorul: netul ne capteaza atentia numai pentru a o imprastia." (fragment din Superficialii. Efectele internetului asupra creirului uman, N. Carr)

PS daca nu ati avut probleme in a va mentine atentia suficient cat sa cititi textul acesta cap-coada ....inca stati bine:)


miercuri, 16 ianuarie 2013

Putin vodoo la inceput de an


Ma rog, nu e vodoo dar asa imi place sa pun titluri din astea de cancan, v-am mai spus. E vorba de un exercitiu de vizualizare pe care l-am invatat pe parcusul cursurilor de NLP si care mi-a placut foarte mult.
O scurta introducere: am tot citit (si mai ales in ultimul timp) despre cum cercetatorii in domeniul neurologiei au ajuns foarte aproape de a raspunde intrebarii primordiale a omenirii unde se intalneste mintea cu corpul si se pare ca magia sta in substantele de pe dendritele neuronilor din creierul nostru. Din pacate lucrurile inainteaza foarte incet in directia asta datorita complexitatii procesului dar nu ma indoiesc ca intr-un final vom afla niste lucruri de cazut pe spate.



Deci, ce vroiam sa zic: daca ai o problema cu care te confrunti de multi ani, ceva important pentru tine - iar lucrurile se desfasoara repetitiv in directia gresita si senzatia e de “tot universul conspira impotriva mea” sau simti ca la mijloc e vorba de “ghinion curat” poate e momentul sa afli ce parte din tine iti pune frana si de ce. Daca esti convinsa ca de vina e vecinul Costica, guvernul sau Dumnezeu, poate nu e o idee buna sa citesti mai departe.



Dar sa trecem la treaba:
Incearca sa-ti imaginezi cum in tine exista doua parti: o parte isi doreste foarte mult sa mearga in directia respectiva, are dorinta, are planificare, are motivare, etc si o parte e “sabotoare” : te imbolnavesti cand ti-e lumea mai draga, te accidentezi, ratezi intalniri, oportunitati, intr-un cuvant, e cea care creeaza piedici.
Pe toata durata exercitiului este FOARTE IMPORTANT sa fii cat mai relaxat si detasat de lume, succesul e cu atat mai mare, cu cat ai posibilitatea sa intri intr-o semi-transa, astfel incat cuvintele care iti vin sa fie cat mai spontane, pe baza asocierii libere si nicidecum pe criterii rationale (ca atunci cand stam cu pixul in mana si ne stoarcem creierii sa scriem pe foaie argumente pro si contra la problema noastra). Deci, cu cat mai libere si mai aberante raspunsurile, cu atat mai bine. De asemenea ideal se face cu un ghid (o persoana de incredere alaturi) pentru ca efortul de a-ti aminti care e urmatorul pas pe care trebuie sa-l faci, te aduce in rational si procesul este perturbat.



Pas 1 intinde mainile in fata cu palmele in sus ca si cand a-i tine ceva in causul palmei si gandeste-te in care mana s-ar potrivi partea care vrea sa faca lucrul respectiv...vizualizeaza cum se aseaza in palma ta...cum e? Este grea/usoara? Se misca se transforma inca? Asteapta cateva secunde pana se stabilizeaza si spune ce culoare are? Este rece/calda sau e temperatura mainii? Este aspra sau neteda ca sticla? Ce forma a capatat? E stabila sau continua sa se roteasca/transforme? Luminozitatea e puternica? Sau pala? Nu te grabi, uita-te la ceea ce tii in mana, pana cand vizualizezi cat mai exact toate detaliile. Multumeste partii care s-a asezat in palma ta.



Pas 2 in cealalta mana aseaza partea ramasa, cea care se opune si la fel, incearca sa o caracterizezi cat mai detaliat. Dupa ce se stabilizeaza, cat de cat, multumeste-i si ei.



Pas 3 intreaba partea “sabotoare” care este intentia pozitiva din spatele actiunii sale? Ideea e sa ajungi la intentia din spatele intentiei...un ex ar fi: doresc sa te protejez de impactul pe care l-ar avea schimbarea respectiva: doresc sa-ti pastrez prietenii, doresc sa-ti pastrez confortul. De ce vrei sa-mi pastrezi confortul? Ca sa fii fericit. Sau ca sa fii in siguranta. Prin urmare intrebarile continua in stilul: Si daca aceasta intentie a fost implinita, ce alt beneficiu mai inalt vrei sa obtii? Nu uita sa multumesti partii respective pentru fiecare raspuns pe care ti-l da. Cand consideri ca ai ajuns la intentia finala, te opresti. Uneori raspunsurile nu sunt logice: poate fi “sange” sau “albastru”, orice ar fi, primul cuvant care iti vine pe buze, spune-l si continua sirul pana simti ca ai ajuns la intentia finala.



Pas 4 Constientizarea faptului ca ambele parti au aceeasi intentie pentru tine, doar ca fiecare dorea sa isi atinga scopul intr-un mod nepotrivit pentru cealalta.



Pas 5 Asocierea cu fiecare parte consta in te pune in “papucii” partii sabotoare si sa te uiti cum percepi din aceasta pozitie cealalta parte. Si invers. In momentul in care ajungi in “papucii” partii pozitive, gandeste-te ce calitati ai putea imprumuta de la partea cealalta care sa te ajute la implinirea intentiei pozitive.



Pas 6 unirea partilor. Acum ca stii ca cele doua parti s-au luptat una cu celalalta, intreba-le daca vor sa se uneasca si sa conlucreze la scopul comun. Daca simti ca nu vor, nu forta...renunta si incerci alta data. Daca raspunsul e pozitiv treci la pasul 7



Pas 7 integrarea : in timp ce observi partile din mainile tale, poti sa simti deja cum vor sa se apropie. Nu trebuie sa faci nimic doar sa observi modul in care se apropie una de cealalta si se contopesc intr-o noua parte, echilibrata care integreaza intentiile ambelor parti vechi intr-un asemenea mod incat nici una nu pierde nimic, ci se pastreaza valoarea fiecareia. Fii foarte atent cum se dezvolta noua parte, cum se transforma imaginea, vocea, senzatiile, sentimentele din mainile tale in timpul acestui proces important. Multumeste din nou.



Pas 8 fuzionarea cu propria fiinta: adu catre tine noul obiect format si lasa-l sa se integreze cu tine asa cum doreste. Fie se duce spre inima sau frunte, sau se disipa si intra in tine prin mii de pori, indiferent cum ar fi, nu interveni, doar observa si lasa-te patruns de ceea ce simti.



Pas 9 spune-ti ca pe viitor aceste capacitati, resurse integrate si armonizate or sa-ti stea la dispozitie de cate ori ai nevoie.



Acum ca am scris toti pasii astia, chiar suna ca un vodoo:) La inceput am fost si eu reticenta insa mi-am dat seama ca nu prea stim sa lucram cu inconstientul si sa-i dam noi comenzi asa fortate (cum e de exemplu in hipnoza clasica), e ca si cum ai face operatie pe creier nestiind daca bucatica pe care o tai iti va afecta memoria, functionarea membrelor sau simtul vazului sau ce impact va avea in ansamblul functionarii individului. Nestiind exact cum functioneaza lucrurile in subconstient, si cum se propaga modificarile in intregul sistem, e mai bine sa lasam sistemul sa decida daca e ecologic sau nu sa opereze schimbarea si sa-si gaseasca singur homeostazia. Acest exercitiu mi se pare suficient de soft si de neintruziv pentru a nu cauza probleme dar si suficient de puternic cat sa miste lucrurile pentru ca s-a dovedit ca este important ca partile sa fie ascultate, bagate in seama, chiar daca nu 100% intelese.

luni, 14 ianuarie 2013

Mama-closca


Cred ca e a suta mia oara cand scriu despre asta dar nu ma pot abtine, pentru ca realitatea in imi aduce in atentie numai si numai cazuri din aceasta categorie (nu cumva e o conspiratie?:)
E bine de stiut ca atunci cand copilul e foarte mic se petrece o identificare a mamei cu copilul si invers astfel incat desi ele fizic sunt doua corpuri diferite, la nivel psihic sunt una si aceeasi persoana. Asa se explica cum mama stie instinctiv de ce are nevoie copilul sau cand ceva nu e in regula, desi la nivel logic nu poate sa justifice concluziile ei, de obicei se rezuma la fraza: “nu stiu, asa simt”. Si e minunat ca se intampla asta, e o conditie elementara pentru supravietuirea speciei si dezvoltarea armonioasa a copilului de mai tarziu. Asa se explica si de ce, atunci cand o tanara mamica primeste un feedback negativ vis-a-vis de copilul ei si o ia personal: e vina ei ca nu mananca, e vina ei ca nu creste in lungime/latime/greutate, e vina ei cand copilul nu merge de-a busilea desi ar fi timpul s-o faca, etc, etc
Problema apare cand identificarea are loc pana tarziu desi o desprindere treptata ar trebui sa aiba loc. Nu sunt etape batute in cuie, fiecare copil are ritmul lui de explorare a mediului inconjurator insa atunci cand relatia simbiotica mama-copil se prelungeste mult peste ceea ce are nevoie copilul, apar probleme in dezvoltarea lui psihica, motrica, etc. O atentie sporita as acorda unor semnale de genul:
-alaptarea prelungita peste 2-3 ani si transformarea ei din sursa de hrana in sursa de alint si calmare pentru copil.
-investirea a doua treimi din bugetul familiei pentru copil desi nu exista nici un fel de conditii speciale ca sa justifice asta.
-deplasarea centrului de greutate al familiei, de la relatia de cuplu, la copii. Asta e un proces des inalnit la familile care au peste trei sau patru copii si e cumva justificat de atentia sporita ce trebuie acordata acestora
-obsesia (imi cer scuze, dar asta e termenul) de a fi o mama perfecta cu un copil perfect, asta traducandu-se in tratamente speciale aplicate copilul de la sistem de invatamant, meditatii particulare, activitari extra-curiculare, pretentii de performanta a copilului care sa justifice gemialitatea si unicitatea lui, preocupare excesiva a mamei pentru parenting: devorarea cartilor de specialitate, aplicarea lor absoluta fara nici un filtru personal, promovarea principiilor de crestere sanatoasa a copilului pe forumuri si atitudini naziste cand vine vorba de acceptare a diferentelor. Le recunosti usor pentru ca atunci cand incepi o discutie usoara despre vreme, se termina invariabil in discutie despre copil.
-supraestimarea prezentei mamei atunci cand nu e cazul: “nu-l duc la bunici ca nu sta fara mine”, “numai cu mine adoarme”, “mananca doar daca ii dau eu”, “numai eu stiu cum sa-l fac sa nu mai planga”, “numai eu stiu ce-i place” si taierea avantului oricaror “intrusi” in universul mama-copil: tata, bunici, prieteni, colegi de gradinita, educatoare, etc.
-implinirea prin copil, rezolvarea frustrarilor din viata proprie si personala prin realizarile copilului.
-proiectarea in copil a suferintelor/lipsurilor pe care le-a trait mama in propria copilarie si acum vrea sa-l “salveze” de la asta, uitand ca de fapt e o persoana diferita, intr-un context diferit.
-testul “sacrificiului” : cu cat o mama se sacrifica mai mult, cu atat e o mama mai buna.



Ceea ce face foarte dificil acest proces este iesirea din sfera constiintei a intentiilor respective. O mama-closca ce isi infantilizeaza copilul mult peste maximul acceptabil, nu realizeaza mecanismele inconstiente din spate si asta agraveaza lucrurile pentru ca atunci cand esti convins ca faci ceea ce este bine, este putin probabil sa vrei sa schimbi asta. Si da, cred ca si eu am fost si mai sunt putin mama-closca.

joi, 10 ianuarie 2013

Amestecate si diverse


s-au intamplat multe de cand n-am scris asa ca scriu repede sa nu uit:

a inceput sesiunea si m-am apucat de invatat si de facut referate, apropo stiti cate surse de inspiratie sunt pe net? Pe vremea mea, ciuciu, trebuia sa stau in biblioteca cu zilele...saracii profesori cum isi dau seama in ziua de azi daca e o lucrare originala sau nu?

Mi-am pierdut parola de la email, nu mai pot s-o recuperez ca adresa alternativa unde sa-mi trimita parola nu mai exista …. iar la intrebarile de control nu mai stiu raspunsul. Mi-am facut alta kara_daniela13 at yahoo.com. Daca va indurati sa dati un email sa va recuperez datele de contact, m-as bucura enorm.


de revelion am avut placinta cu banut norocos sau cum se numeste asta...si am mancat 2 bucati, in fiecare am gasit un ban...ia si sotul o bucata , era sa-si rupa dintii intr-o moneda. In momentul ala, familia noastra a primit interdictie la placinte deoarece consumasem aproape tot stocul ascuns. Raportat la situatia actuala, e chiar interesant cum universul are asa un fel straniu de a se amuza.



Unul dintre referate are ca subiect impactul internetului asupra vietii de zi cu zi si am folosit printre altele ca exemplu (cu citat sursa si tot ce trebuie) cazul Veronicai Bereanda pornit de pe kariokaspot.blogspot.com. Sper sa nu sa se socheze proful cand o sa vada bibliografia:) am inceput sa ciesc Superficialii. Efectele internetului asupra creierului de Nicholas Carr. Recomand mai ales celor care va simtiti cu musca pe caciula si va suspectati de o subtila dependenta de net. Culmea e ca ma asteptam ca stilul sa fie ceva de genul “internetul, instrumentul diavolului” si e mai mult despre neuroplasticitatea creierului si cazuri documentate stiintific. Daca aveti rabdare s-o termin, v-o imprumut cu drag.



am vazut o mentionare foarte frumoasa de la Anne (http://anamariasebi.wordpress.com,) dar cum eu m-am mobilizat tarziu si suntem deja in 2013 o sa pun doar link-uri catre bloguri care-mi plac. Anne -iarta-ma!



Mi-am dat seama ca la Anca http://copiicuochidepoveste.wordpress.com/ ma atrage ceea ce scrie dar mai ales cum scrie. Nu stiu, e felul ala in care cuvintele trec de bariere si se opresc direct in inima. Fara artificii inutile, fara atitudini gen “stiu eu cel mai bine”.



Si http://jurnal-de-mutunau.blogspot.ro/ pentru dilemele impatasite pe blog.



imi place de vladen aka http://vraji.wordpress.com/ cum sfatuieste el pe toata lumea sa se mobilizeze si sa treaca la actiune in loc sa-si planga de mila...daca stau si ma gandesc, cam asta imi lipseste mie deci, de citit pentru 2013, e foarte tonic si mobilizator:)



m-a izbit o idee in Diverta in timp ce rasfoiam carti...dar daca totusi locul conteaza? Adica, ok, e bine sa ai echilibru interior , fara variatiuni in funtie de mediul in care te afli...dar daca asta face diferenta si intr-un mediu ok, cu oameni calzi si suportivi, incepi sa te transformi de la exterior spre interior si nu invers? Ce mai conteaza cum, atata timp cat rezultatul e minunat? Cartea se numea oameni care ajuta din umbra sau ceva de genul asta:) n-am cumparat-o ca nu mai aveam bani, dar mi-a ramas pe creier.



aveti ideea cand apare previziunea astrologica de la Urania ...ca cea de la Acvaria nu-mi place?